Învăţământ preuniversitar Învăţământ superior Învăţământ minorităţi Cercetare Resurse umane Recunoastere diplome si vizare Relații Internationale si Europene
Români de pretutindeni

Domenii de activitate

(a) concepe şi elaborează acte normative şi metodologii de aplicare a acestora, în domeniul specific de activitate;
(b) promovează întărirea şcolilor româneşti în ţările în care există învăţământ în limba română, precum şi deschiderea de noi şcoli naţionale: - în localităţile în care au existat altădată şcoli cu predare în limba română; - în regiunile cu mase compacte de români (Nordul Bucovinei, Ţinutul Herţei, Sudul Basarabiei, Maramureşul Istoric, Timocul Sârbesc, Timocul Bulgăresc, Albania şi Macedonia);
(c) popularizează, în rândurile comunităţilor româneşti din afara frontierelor ţării, sistemul de învăţământ românesc şi posibilităţile oferite de statul român tinerilor de origine română pentru a urma studiile în România;
(d) asigură primirea la studii, în România, a tinerilor din Republica Moldova, Ucraina, Albania, Bulgaria, Serbia-Muntenegru, Macedonia, Ungaria şi Diasporă;
(e) organizează cursuri de perfecţionare pentru cadrele didactice din comunităţile româneşti şi asigură primirea la practică, în România, a unor grupe de studenţi;
(f) colaborează cu celelalte direcţii din minister pentru invitarea elevilor, etnici români, la olimpiadele şcolare din ţară.

Ultimele documente adăugate:
  • Metodologia privind școlarizarea românilor de pretutindeni, cu domiciliul stabil în Republica Moldova, Ucraina, Ungaria, Balcani și Diaspora, în învăţământul superior de stat și particular din România, la programe de studii acreditate, începând cu anul universitar 2016-2017, şi anexele aferente
    Descarcă Citeşte mai mult
  • Metodologia de şcolarizare a românilor de pretutindeni, cu domiciliul stabil în Republica Moldova, Ucraina, Balcani, Ungaria şi Diaspora, în unităţile de învăţământ preuniversitar de stat/particular acreditate din România, începând cu anul şcolar 2016 – 2017, şi anexele aferente
    Descarcă Citeşte mai mult
  • Metodologia de scolarizare a romanilor de pretutindeni 2015 - 2016
    Descarcă Citeşte mai mult
  • Metodologia de scolarizare a românilor de pretutindeni în învățământul din România, în anul școlar/universitar 2014 - 2015, aprobată prin Ordin Comun MEN nr. 296/23.06.2014 - MAE
    Descarcă Citeşte mai mult
Ultimele documente adăugate:
  • Lista românilor de pretutindeni din Moldova, admiși ca bursieri ai statului român, la studii universitare de licență, începând cu anul universitar 2016-2017
    Descarcă Citeşte mai mult
  • Lista romanilor de pretutindeni din Bulgaria, admisi ca bursieri ai statului roman, la studii universitare de licenta incepand cu anul universitar 2016-2017
    Descarcă Citeşte mai mult
  • Lista candidaților din Ungaria, admiși la studii universitare de licență în instituțiile de învățământ superior de stat din România
    Descarcă Citeşte mai mult
  • Lista provizorie a candidaţilor de origine etnică română din MOLDOVA, admişi în sesiunea II ca bursieri ai statului român la studii universitare de licenţă în învăţământul de stat din România, începând cu anul universitar 2015-2016
    Descarcă Citeşte mai mult
Materiale informative
3 documente
Ultimele documente adăugate:
  • Anunț cu privire la organizarea sesiunii a II-a de admitere la studii universitare de licență a românilor de pretutindeni, formular de înscriere şi situaţia locurilor neocupate după prima sesiune 2015 - 2016
    Descarcă Citeşte mai mult
  • Anunț cu privire la organizarea sesiunii a II-a de admitere la studii universitare de licență a românilor de pretutindeni, formular de înscriere şi situaţia locurilor neocupate după prima sesiune
    Descarcă Citeşte mai mult
  • Protocol de colaborare intre Ministerul Educatiei, Cercetarii, Tineretului si Sportului din Romania si Ministerul Educatiei din Republica Moldova pentru anii 2012-2013, 2013-2014 si 2014-2015
    Descarcă Citeşte mai mult
Utile
Ultimele documente din
Relații Internationale si Europene
  • Lista românilor de pretutindeni din Moldova, admiși ca bursieri ai statului român, la studii universitare de licență, începând cu anul universitar 2016-2017
    Descarcă Citeşte mai mult
  • Lista romanilor de pretutindeni din Bulgaria, admisi ca bursieri ai statului roman, la studii universitare de licenta incepand cu anul universitar 2016-2017
    Descarcă Citeşte mai mult
  • Cursuri Pestalozzi de formare a cadrelor didactice din învățământul preuniversitar
    Descarcă Citeşte mai mult
  • Prioritățile președinției slovace a Consiliului Uniunii Europene în domeniul educației și formării profesionale
    Descarcă Citeşte mai mult
  • Lista candidaților din Ungaria, admiși la studii universitare de licență în instituțiile de învățământ superior de stat din România
    Descarcă Citeşte mai mult
  • Sondajul EQAR referitor la baza de date a rapoartelor externe de asigurare a calității
    Descarcă Citeşte mai mult
  • Metodologia privind școlarizarea românilor de pretutindeni, cu domiciliul stabil în Republica Moldova, Ucraina, Ungaria, Balcani și Diaspora, în învăţământul superior de stat și particular din România, la programe de studii acreditate, începând cu anul universitar 2016-2017, şi anexele aferente
    Descarcă Citeşte mai mult
  • Metodologia de şcolarizare a românilor de pretutindeni, cu domiciliul stabil în Republica Moldova, Ucraina, Balcani, Ungaria şi Diaspora, în unităţile de învăţământ preuniversitar de stat/particular acreditate din România, începând cu anul şcolar 2016 – 2017, şi anexele aferente
    Descarcă Citeşte mai mult
  • Informații privind Conferința Environmental Education 4.0: Google, Facebook & Co – How can modern media help environmental and sustainability education?, Baden-Wuerttemberg, 23 iunie 2016
    Descarcă Citeşte mai mult
  • Informații referitoare lalansarea de către Comisia Europeană a unei cereri de oferte: Rețea europeană de experți privind economia educației
    Descarcă Citeşte mai mult