Învăţământ preuniversitar Învăţământ superior Învăţământ minorităţi Cercetare Resurse umane Recunoastere diplome si vizare Relații Internationale si Europene
Agenda preşedinţiei rotative a Consiliului UE

Prioritățile președinției luxemburgheze a Consiliului Uniunii Europene în domeniul educației şi formării profesionale

 

În a doua jumătate a anului 2015, președinția Consiliului Uniunii Europene va fi asigurată de Luxemburg. 

 

Liniile prioritare de acțiune ale Președinției luxemburgheze vizează:

 

- sporirea investițiilor pentru creștere economică și ocuparea forței de muncă

- consolidarea dimensiunii sociale la nivel european

- gestionarea migrației prin asigurarea libertății, justiției și securității

- consolidarea pieței interne

- poziționarea competitivității europene într-un cadru global și transparent

- promovarea dezvoltării durabile

- consolidarea prezenței Uniunii Europene în lume

Subsumate priorităților mai sus menționate, în domeniul educației și formării profesionale, Președinția luxemburgheză își va concentra eforturile pentru identificarea celor mai eficiente strategii în vederea promovării incluziunii sociale a cetățenilor UE.

 Astfel, iniţiativele în domeniul educaţiei şi formării profesionale, propuse de Preşedinţie, se axează pe următoarele teme:

  • combaterea părăsirii timpurii a școlii
  • educația timpurie (multilingvism și valorificarea diversității)

  • elevii cu nevoi speciale

  • cadrul strategic educație și formare profesională

 

Totodată, prioritățile stabilite de Președinție în domeniul educației vizează:

  • politica la nivelul școlii - autonomia școlară

  • învățământ profesional și tehnic - asigurarea calității, educația adulților

  • programul Garanția pentru Tineret

  • educația adulților- activități de învățare în familie

  • învățământ superior - îmbunătățirea ratelor de absolvire în învățământul superior


 

Materiale informative
16 documente
Ultimele documente adăugate:
  • Prioritățile președinției slovace a Consiliului Uniunii Europene în domeniul educației și formării profesionale
    Descarcă Citeşte mai mult
  • Prioritățile președinției olandeze a Consiliului Uniunii Europene în domeniul educației și formării profesionale
    Descarcă Citeşte mai mult
  • Prioritățile președinției letone a Consiliului Uniunii Europene în domeniul educației și formării profesionale
    Descarcă Citeşte mai mult
  • Prioritățile președinției italiene a Consiliului Uniunii Europene în domeniul educației și formării profesionale
    Descarcă Citeşte mai mult
Utile
Ultimele documente din
Relații Internationale si Europene
  • Lista românilor de pretutindeni din Moldova, admiși ca bursieri ai statului român, la studii universitare de licență, începând cu anul universitar 2016-2017
    Descarcă Citeşte mai mult
  • Lista romanilor de pretutindeni din Bulgaria, admisi ca bursieri ai statului roman, la studii universitare de licenta incepand cu anul universitar 2016-2017
    Descarcă Citeşte mai mult
  • Cursuri Pestalozzi de formare a cadrelor didactice din învățământul preuniversitar
    Descarcă Citeşte mai mult
  • Prioritățile președinției slovace a Consiliului Uniunii Europene în domeniul educației și formării profesionale
    Descarcă Citeşte mai mult
  • Lista candidaților din Ungaria, admiși la studii universitare de licență în instituțiile de învățământ superior de stat din România
    Descarcă Citeşte mai mult
  • Sondajul EQAR referitor la baza de date a rapoartelor externe de asigurare a calității
    Descarcă Citeşte mai mult
  • Metodologia privind școlarizarea românilor de pretutindeni, cu domiciliul stabil în Republica Moldova, Ucraina, Ungaria, Balcani și Diaspora, în învăţământul superior de stat și particular din România, la programe de studii acreditate, începând cu anul universitar 2016-2017, şi anexele aferente
    Descarcă Citeşte mai mult
  • Metodologia de şcolarizare a românilor de pretutindeni, cu domiciliul stabil în Republica Moldova, Ucraina, Balcani, Ungaria şi Diaspora, în unităţile de învăţământ preuniversitar de stat/particular acreditate din România, începând cu anul şcolar 2016 – 2017, şi anexele aferente
    Descarcă Citeşte mai mult
  • Informații privind Conferința Environmental Education 4.0: Google, Facebook & Co – How can modern media help environmental and sustainability education?, Baden-Wuerttemberg, 23 iunie 2016
    Descarcă Citeşte mai mult
  • Informații referitoare lalansarea de către Comisia Europeană a unei cereri de oferte: Rețea europeană de experți privind economia educației
    Descarcă Citeşte mai mult