Învăţământ preuniversitar Învăţământ superior Învăţământ minorităţi Cercetare Resurse umane Recunoastere diplome si vizare Relații Internationale si Europene
Programul PHARE 2003 005-551.01.02
Prezentare generală

Derulare:  Octombrie 2004 – Martie 2007


Buget: 11.33 milioane EURO, din care 9 milioane EURO provin de la Uniunea Europeană şi 2,33 milioane EURO de la Guvernul României.


Obiective:
  • creşterea calităţii educaţiei în învăţământul preşcolar, pentru a stimula înscrierea în învăţământul obligatoriu, aspect important pentru dezvoltarea din punct de vedere social şi educativ a copiilor proveniţi din comunităţi dezavantajate;
  • îmbunătăţirea calităţii procesului educaţional şi a practicilor din şcoli astfel încât să se reducă numărul copiilor din comunităţi dezavantajate care abandonează şcoala;
  • continuarea educaţiei obligatorii pentru tinerii din categorii defavorizate, care au abandonat şcoala, prin programul „A doua şansă”

phare_img2

Componente:
  • dezvoltarea capacităţilor instituţionale
  • managementul schemei de granturi, în judeţele: Alba, Bacău, Brăila, Covasna, Ialomiţa, Iaşi, Harghita, Maramureş, Mureş, Neamţ, Sibiu, Vâlcea, Arad, Cluj, Dâmboviţa


Asistenţa tehnică:
  • WYG (fost IMC Consulting) – Componenta Construire de Capacităţi Instituţionale
  • Larive International – Componenta Schema de Grant
Utile
Ultimele documente din
Învăţământ preuniversitar
  • OMENCS nr. 4576/20.07.2016 pentru completarea art. 9 din Metodologia de organizare şi desfăşurare a probelor specifice din cadrul examenului de bacalaureat, susţinute de absolvenţii secţiilor bilingve româno-spaniole, aprobată prin Ordinul ministrului educației, cercetării, tineretului și sportului nr. 5.756/2012
    Descarcă Citeşte mai mult
  • PROIECT - REGULAMENTUL DE ORGANIZARE ŞI FUNCŢIONARE A UNITĂŢILOR DE ÎNVĂŢĂMÂNT PREUNIVERSITAR
    Descarcă Citeşte mai mult
  • TABEL NOMINAL CU ELEVII PREMIANŢI LA OLIMPIADA NATIONALĂ DE ARTE VIZUALE, ARHITECTURĂ ŞI ISTORIA ARTELOR – BAIA MARE, 16 -20 APRILIE 2016
    Descarcă Citeşte mai mult
  • NOTĂ nr.293 din 22.07.2016 cu privire la Calendarul de selecție a cadrelor didactice care urmează să predea în Școlile Europene
    Descarcă Citeşte mai mult
  • Rezultatele la Olimpiadele Naţionale 2016
    Descarcă Citeşte mai mult
  • Ordinul ministrului Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice nr. 4.577/20.07.2016 privind structura anului şcolar 2016-2017
    Descarcă Citeşte mai mult
  • LISTA PARȚIALĂ A OLIMPICILOR INTERNAŢIONALI, ÎNVĂŢĂMÂNT PREUNIVERSITAR, 2016
    Descarcă Citeşte mai mult
  • „Opţiunile de educaţie şi formare profesională ale absolvenţilor de clasa a VIII-a” (document-concept, versiune optimizată)
    Descarcă Citeşte mai mult
  • OMENCS nr. 4354/28.06.2016 privind aprobarea listei elevilor care au obţinut distincţii la olimpiadele şcolare internaţionale în anul 2016, beneficiarii prevederilor Legii nr. 235/2010
    Descarcă Citeşte mai mult
  • OMENCS nr. 4371/29.06.2016 pentru modificarea și completarea ordinului ministrului educației naționale nr. 3294/11.04.2014 privind constituirea comisiei de negociere a condiţiilor tehnice şi comerciale privind execuţia bonurilor valorice "EURO 200"
    Descarcă Citeşte mai mult