Învăţământ preuniversitar Învăţământ superior Învăţământ minorităţi Cercetare Resurse umane Recunoastere diplome si vizare Relații Internationale si Europene
Erasmus+

Erasmus+, Programul Uniunii Europene în domeniul educației, formării, tineret și sport pentru perioada 2014-2020

Cu un buget total de 14,7 miliarde de euro pe o perioadă de șapte ani (2014 - 2020), Erasmus+ își propune să contribuie la dezvoltarea competențelor și capacității de inserție profesională, prin oferirea unor oportunități de educație, formare și activități de tineret sau sport. Acest buget este cu 40% mai mare decât actualul nivel al cheltuielilor și reflectă importanța pe care UE o acordă acestor domenii și angajamentul de a investi în ele.

Erasmus+ va oferi unui număr de peste 4 milioane de europeni posibilitatea de a studia, de a se forma, de a câștiga experiență profesională și de a participa la programe de voluntariat în alte țări. Totodată va finanța parteneriate transnaționale între diferite organizații și instituții de educație, formare și tineret, cu scopul de a coopera și de a construi punți între sistemul educațional și câmpul muncii prin care să faciliteze acoperirea deficitului de competențe necesare astăzi.

De asemenea, va susține eforturile de modernizare a sistemelor de educație, formare profesională și tineret. În ceea ce privește sportul, programul va finanța activități sportive de masă accesibile publicului larg și proiecte transfrontaliere destinate promovării fair-play-ului și combaterii aranjării meciurilor, dopajului, violenței și rasismului.

Erasmus+ reunește șapte programe ale UE în domeniul educației, formării, tineretului și susține, pentru prima dată, sportul. Cele șapte programe europene de finanțare reunite sunt: Învățare pe Tot Parcursul Vieții, Tineret în Acțiune, Erasmus Mundus, Tempus, Alfa, Edulink și programul de cooperare cu țările industrializate. Având o abordare integrată, Erasmus+ oferă mai multe posibilități de cooperare între sectoarele educației, formării, tineretului și sportului.

Pentru a-şi atinge obiectivele cat mai eficient, Erasmus+ are o structura mai flexibilă, propune condiții de participare și de finanțare mai simple față de programele precedente şi pune accent pe impact şi o abordare mai strategică şi mai integratoare.

În România, Programul Erasmus+ este implementat de către Agenția Națională pentru Programe Comunitare în Domeniul Educației și Formării Profesionale (ANPCDEFP), detalii suplimentare fiind disponibile la următoarele adrese:

www.anpcdefp.ro – site-ul ANPCDEFP

www.erasmusplus.ro/erasmusplus - site-ul ANPCDEFP

http://ec.europa.eu/programmes/erasmus-plus/index_en.htm - secțiunea relevantă dedicată Programului Erasmus+ de către Comisia Europeană

http://eacea.ec.europa.eu/index_en.php - site-ul Agenției Executive pentru Educație, Audiovizual și Cultură

Utile
Ultimele documente din
Relații Internationale si Europene
  • Lista românilor de pretutindeni din Moldova, admiși ca bursieri ai statului român, la studii universitare de licență, începând cu anul universitar 2016-2017
    Descarcă Citeşte mai mult
  • Lista romanilor de pretutindeni din Bulgaria, admisi ca bursieri ai statului roman, la studii universitare de licenta incepand cu anul universitar 2016-2017
    Descarcă Citeşte mai mult
  • Cursuri Pestalozzi de formare a cadrelor didactice din învățământul preuniversitar
    Descarcă Citeşte mai mult
  • Prioritățile președinției slovace a Consiliului Uniunii Europene în domeniul educației și formării profesionale
    Descarcă Citeşte mai mult
  • Lista candidaților din Ungaria, admiși la studii universitare de licență în instituțiile de învățământ superior de stat din România
    Descarcă Citeşte mai mult
  • Sondajul EQAR referitor la baza de date a rapoartelor externe de asigurare a calității
    Descarcă Citeşte mai mult
  • Metodologia privind școlarizarea românilor de pretutindeni, cu domiciliul stabil în Republica Moldova, Ucraina, Ungaria, Balcani și Diaspora, în învăţământul superior de stat și particular din România, la programe de studii acreditate, începând cu anul universitar 2016-2017, şi anexele aferente
    Descarcă Citeşte mai mult
  • Metodologia de şcolarizare a românilor de pretutindeni, cu domiciliul stabil în Republica Moldova, Ucraina, Balcani, Ungaria şi Diaspora, în unităţile de învăţământ preuniversitar de stat/particular acreditate din România, începând cu anul şcolar 2016 – 2017, şi anexele aferente
    Descarcă Citeşte mai mult
  • Informații privind Conferința Environmental Education 4.0: Google, Facebook & Co – How can modern media help environmental and sustainability education?, Baden-Wuerttemberg, 23 iunie 2016
    Descarcă Citeşte mai mult
  • Informații referitoare lalansarea de către Comisia Europeană a unei cereri de oferte: Rețea europeană de experți privind economia educației
    Descarcă Citeşte mai mult